Învață să-ți folosești creierul!

(și cum putem folosi acest lucru pentru a învăța)

Necesara diversitate - dificila schimbare


Ideile circulă prin mintea noastră ca și apa prin țevi. De cele mai multe ori, ieșirea (sau rezultatul) este previzibil.

      Mintea noastra este formată de mediul în care ne-am dezvoltat. În mediul în care ne-am dezvoltat noi, părinții noștri, bunicii noștri, în mediul în care s-au dezvoltat primii oameni de pe pământ. Mediul ne formează circuitele neuronale astfel încât să funcționăm cât mai bine în acel mediu. Evenimente din mediul în care trăim ne fac să gândim și eventual să acționăm.

     De când omul a devenit conștient a aparut, la unii, dorința de a schimba ceva în acest mediu, de a face ceva astfel încât să avem o viață mai bună, mai împlinită, mai fericită. Problema este că mecanismul descris mai sus se opune acestei acțiuni. Cum?

Ieșiți din context pentru a avea idei valoroase.

     Ca sa schimbăm ceva avem nevoie să gandim în afara acelui ceva, să gândim out-of-the-box, să gândim în alt context. Nu putem schimba mediul dacă toate ideile noastre vin din exact acelasi mediu pe care dorim să-l schimbăm. Prin urmare, ca să schimbăm ceva, trebuie în primul rând să ne schimbăm pe noi, să ne evoluăm propria minte. Altfel ne vom întreba nedumeriți de ce avem aceleași rezultate în condițiile în care acțiunile noastre sunt aceleași. Nu te poți aștepta la ceva diferit dacă continui să faci același lucru pe care l-ai facut în trecut.

     Celebrul Einstein spunea că nicio problemă nu poate fi rezolvată cu adevărat gândind în sistemul logic care a generat-o. Este necesar un anumit grad de transcendență pentru a rezolva cu adevarat orice problemă și el a demonstrat-o de multe ori. Celebrele lui teorii au răsarit dintr-o necesitate, dintr-o problemă care nu avea rezolvare în sistemul de gândire inventat de Newton.

     Trebuia găsită altă logică, trebuia găsită o teorie care să aduca rezolvarea, dar în același timp să integreze și teoria lui Newton, care se dovedise totuși corectă în atâtea și atâtea situații.

E simplu să ne uităm la TV dar cât ne ajută asta la dezvoltarea propriului creier?

     De la Eben Pegan am aflat o metaforă foarte sugestivă: putem vedea mintea noastră precum țevile din subsolul unei cladiri. Ideile sunt generate de mediu, intră în instalație și circulă prin aceste țevi precum apa. Calea prin care apa circulă prin tevi este foarte bine definită. Știm exact pe unde va ieși. La fel, ideile noastre au un drum similar ceea ce ne aduce iar și iar la același rezultat. Daca ne analizăm cu atenție o să observăm că avem metodele noastre de a aborda orice idee. O trimitem printr-un circuit bine definit. Din păcate o idee nu poate trece dintr-o țeavă în alta, ea merge inainte spre un rezultat predictibil și iese din instalație așa cum și alte idei similare au ieșit în trecut. Problema este că dacă vrem rezultate diferite, trebuie mai întâi să ne schimbam pe noi inșine, trebuie sa realizam alte circuite, trebuie sa facem o lucrare de anvergură în mintea noastră și apoi schimbarea din jurul nostru va veni (aproape) de la sine. Din păcate este dureros să demontăm țevi, poate să iasă ceva mizerie din ele, putem inunda subsolul, putem lăsa clădirea temporar fără apă sau fără canalizare. Nu este mai simplu să ne uităm la televizor? Într-adevăr, schimbarea este o intreprindere dificilă dar este singura soluție pentru a ieși din impas. Dacă nu suntem dispuși să facem această schimbare vom trăi la fel ca înainte. Pe scurt, avem nevoie să învățăm să gandim altfel, dar cum?

Creierul dezvoltă conexiuni noi ca urmare a contactului cu lucruri noi.

     Cele mai recente studii (Jim Flynn - Universitatea din Otago, Noua Zeelanda) arată că inteligența este o caracteristică a creierului care se poate dezvolta. Până acum credeam că dacă te naști prost nu ai nicio șansă să-ți crești inteligența. Acum știm că nu este adevarat. Dar cum facem să creștem inteligența? Prin expunere la lucruri noi, prin exercițiu de învățare zilnică. Prin expunerea copiilor la lucruri interesante, inedite, prin tot ceea ce captează atenția copilului într-un mod pozitiv, prin experiențe noi, prin încurajarea copilului să-și foloseasca mintea ca sa raspundă la întrebări deschise sau să rezolve independent și zilnic probleme de la cele mai ușoare până la probleme dificile. Când spun probleme nu mă refer (neapărat) la cele școlare ci ma refer la tot felul de probleme care pot aparea în viața reală pe care părinții le rezolvă pentru copii. Unde este jucăria mea? Poate întreba un copil. În loc să-i căutăm jucăria putem să-l învățăm o strategie de căutare. “Când ai vazut-o ultima dată?” “Unde erai?” “Unde am putea s-o căutam astfel încât să avem cele mai mari șanse să o găsim?” Așa începe o mare aventură în obișnuirea unui copil să gândească, să aibă curaj să-și folosească mintea pentru a ajunge în mod independent la concluzii. Apoi, când va fi mare, va putea aborda probleme din ce în ce mai dificile, va putea să analizeze critic o situație, va avea șansa să fie considerat un Om înțelept.


Rolul părinților în învățare - Învățarea prin modelare socială

     Conceptul se numește învățare socială (social learning). Copiii învață în mare măsură prin modelarea celorlalți. Așadar cum ne comportam atunci când copiii noștri sunt mici determină comportamentul lor nu numai când sunt mici dar și când vor crește.

     Mecanismele învățării sociale ne spun câte ceva și despre stilurile parentale, aflăm dintr-un studiu realizat de Roselind Lieb. Acesta a determinat că stilul parental poate determina riscul ca viitorul adult să aibă tulburări anxioase (fobii, atac de panica etc.) Logica e simplă și a fost testată: Părintii prea critici pot induce în copil o frică de a supăra, o frică socială pe când părintii prea protectivi și permisivi pot apara copilul de consecințele acțiunilor lor creând pentru acesta un mediu social artificial. Atunci când cresc și ies din acest mediu și din raza de supraveghere parentală iar acțiunile lor au impact negativ sunt surprinși. Ca urmare a impactului negativ surprinzător, ei au reacții exagerate și nu vor fi capabili să se descurce bine în astfel de situații. Aici se poate intra într-un cerc vicios pentru că persoana respectivă va evita situații similare, se poate izola social, pot aparea fobii și anxietate, aspecte care apoi se auto-întrețin. Studiul relevă și faptul că insuflarea fricii de străini poate marca un copil iar la vârsta adultă generază o evitare socială exagerată.

Cum ajutam creierul copiilor sa funcționeze optim

     Iată câteva “pastile” care ne întreaptă în direcția corectă atunci când suntem interesați despre modalități care să asigure copilului nostru o dezvoltare optimă. Adică să valorifice cât mai bine bagajul genetic.



  • Activitatea fizică în aer liber.

         Este un lucru bine studiat și stabilit: copiii care fac mai multă mișcare afară sunt mai sănătoși, cresc mai mult, au o capacitate de concentrare mai mare și pot învăța mai bine. Pe parcursul evoluției omului, mișcarea în aer liber a fost un aspect esențial de supraviețuire. Corpul uman și evident și creierul sunt construite să se miște. Lenea nu este o stare naturală/normală. Copiii au nevoie de mișcare în aer liber ca să-și facă temele mai eficient. Mai recent, studiile au arătat că atunci când corpul se mișcă, face efort fizic, se secretă substante (brain-derived nurotropic factor BDNF) care încurajează plasticitatea din creier și măresc eficiența neurotansmițătorilor (adică favorizează procesul de învățare). (William Greenhough, University of Illinois)


  • Somnul

         Fiecare dintre noi are o anumită nevoie de somn care ajută corpul și creierul să se dezvolte sănătos. Dacă programul de somn nu este respectat, mai ales la copii, concentrarea scade drastic, capacitatea de înțelegere și de memorare la fel iar, dacă acest lucru se repetă stima de sine are de suferit. Așadar somnul este esențial pentru performanța școlară.


  • Stresul

         Este acum demonstrat faptul că stresul la copii este un factor care prezice direct performanța școlară. Copiii stresați nu se pot concentra și nu pot gândi corect. Mai mult decât atât, stresul menținut pe perioade lungi afectează dezvoltarea normală a creierului la copii, fenomen care cu greu se poate inversa/recupera. Dar de unde vine stresul la copii? Ați fi surprins să aflață că cea mai importantă sursă de stress la copii sunt certurile dintre părinți. Așadar, vreți să aveți copii deștepți? Atunci iubiți-vă soțul/soția! În nici un caz nu vă certați în fața copiilor. Echilibrul în familie, chiar dacă familia este compusă dintr-un sigur părinte, este esențial pentru dezvoltarea copiilor. Pe fondul acestor studii, avem argumente noi pentru rezolvarea unei vechi dileme: Cum e mai bine pentru copii? O familie cu doi părinți aflați în conflict care stau împreună datorită copiilor sau o familie cu un singur părinte?


  • Motivarea

         Creierul uman este construit în așa fel încât să-și îndeplinească scopurile pentru care este motivat. Un copil care nu vede rostul studiului nu va studia și nu va învăța. Mai mult: creierul a evoluat astfel încât caută mereu argumente cu care să-și valideze convingerile. Copii care au ajuns deja la credința că învățătura nu are rost sunt foarte greu de convins altfel. Media (TV, Internet etc.) nu lucrează în direcția corectă. Copiii văd în jurul lor oameni bogați care nu au făcut școală, colegi care au bani fără prea mare efort. Aceste idei trebuie permanent compensate cu exemple contrare aduse de părinți pentru a creea un echilibru în mintea micuțului. Evident, succesul nu vine direct de la învățătură. Învățătura nu (mai) este suficientă pentru succes. Însă studiul îi dă libertate și îi permite să aleagă atunci când va fi mare. În tolba părintelui trebuie să existe o varietate de unelte cu care să-și motiveze micuțul și să diminueze efectele nocive ale mediului.


  • Talentul

         Talentul nu este totul, însă fiecare creier are domenii unde excelează și are domenii unde învață mai greu. Găsiți zonele care excelează la copilul dvs. și dezvoltați-le. În acest fel întrebările “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” “La ce liceu/facultate vrei să mergi?” își vor găsi singure răspunsul la vremea potrivită. Elevul care și-a format excelență într-unul din domenii (din curicula școlară sau nu neapărat) până în clasa a 8-a va ști sigur cum va continua cariera lui. Nu-i stați în cale! Meseriile pe care le vor avea majoritatea elevilor de acum nu au fost încâ inventate. Așadar judecăți de tipul “Nu mai desena că-ți pierzi tipul!”, “Lasă aparatul de fotografiat că n-o să câștigi din asta când vei fi mare!” sunt extrem de dăunătoare pentru copil atât pentru motivația generală și tonusul psihic, cât și din perspectiva celor expuse mai sus. Sunt atâtea și atâtea povești despre oameni care și-au ratat vocația pentru că părinții i-au obligat să urmeze o carieră pe care ei nu și-o doreau. Pe de altă parte sunt atât de multe cazuri de oameni care excelează în ceea ce fac în ciuda faptului că părinții i-au obligat inițial să urmeze altă carieră.


  • Învățarea multisenzorială

         Creierul nostru este construit pentru a prelua stimuli de la toți receptorii. Cea mai eficientă învâțare este atunci când se folosesc toate căile de stimulare [imagine (color, 3D), sunet, kinestezic, chiar și emoții] Dacă explicați ceva copilului, încercați să-l expuneți la toți acești stimuli, să folosiți un limbaj care include toate simțurile. Folosiți prea des întrebarea “Acum vezi?” sau “Vezi dacă e bine!” Încercați și “Cum simți ideea asta?”, “Cum îți sună rezultatul?”.


  • Expunerea la stimuli

          Nu mai mult de 40 de ani în urmă exista convingerea că numărul de neuroni cu care ne naștem scade constant pe parcursul vieții și că alți neuroni nu se mai formează. Am învâțat acest lucru în școală chiar după momentul când la Universitatea din Illinois, William Greenhough dovedise contrariul. Știm acum că în funcție de mediul înconjurător și de diversitatea situațiilor la care este expus un creier (fie el de animal sau de om), se pot forma noi conexiuni și chiar noi neuroni (neurogeneza). Aceste studii au dovedit că animalele care a fost expuse la un mediu mai bogat, și care au avut activități stimulante au dobândit cu 25% mai multe conexiuni în creier iar volumul creierului a fost mai mare decât la grupul de control. Asta dovedește că ceea ce fac copii cu mintea lor atunci când sunt mici contează enorm. Este mai puțin important bagajul genetic iar educația, făcută bine și la timpul ei este crucială pentru dezvoltarea viitorului om.

         Mergeți în excursie fără copii? Gândiți-vă de două ori! Călătoriile și contactul cu alte locuri/civilizații/obiceiuri sunt unele dintre cele mai benefice aventuri pentru creierul unui copil. Chiar dacă probabil o să uite totul în câțiva ani. Pentru copil excursia nu este o oportunitate de a aduna informații și povestiri pentru colegi, este o oportunitate pentru a forma noi conexiuni în creier și de a-l menține în starea lui normală, aceea de a învăța permanent.

         Un alt studiu important în acest sens este “Bucharest Early Intervention Project”. S-au comparat copii orfani din orfelinat cu copii orfani distribuiți spre creștere în medii parentale (nu copii înfiați ci copii orfani crescuți în familii). Copiii care au rămas în instituții au fost comparați cu cei care au fost încredințați familiilor iar diferențele au fost uriașe. Cum nu avem motive să credem că între cele două grupuri au fost diferențe genetice semnificative legate de inteligență și alți parametri similari, concluzia este că mediul în care au crescut a fost cel care a determinat succesul sau insuccesul lor. Cred că nu mai este nevoie să menționăm că succesul a fost mult mai mare la cei crescuți în mediul unei familii pentru că au fost expuși la o viață mai bogată și un mediu mai divers.

         Creierul este o mașinărie formată de experiențele pe care le are posesorul. Dacă augmentăm aceste experiențe și le diversificăm creierul se dezvoltă mai bine.


  • Exercițiul

         Bănuiau romanii (Repetitio mater studiorum est), și acum știm și noi, cu siguranță. Studiile făcute cu ajutorul fMRI (scanarea directă a creierului) ne arată că atunci când practicăm ceva, când ne exersăm un anumit talent, crește masa creierului în zonele implicate. Partea interesantă este că procesul este reversibil: atunci când nu mai exersăm, scade masa, și implicit, numărul de conexiuni din acele zone. Un pic de practică, un pic de creștere a materiei albe, mai multă practică, mai multă creștere la nivelul conexiunilor dintre neuroni. Nu este o metaforă prea depărtată de realitate: “Sculptăm propriul creier cu ajutorul experiențelor din viața noastră”.


autori: psih.. Cristina Tohănean, ing. Rareș Tohănean

Materialul de mai sus este sintetizat din diverse surse online și offline precum și din practica educațională a autorilor. Nu avem pretenția că tot ce este mai sus este original. Articolul este o sinteză a informațiilor la care am avut acces și pe care le-am putut înțelege, proba și în măsura în care a fost posibil, aplica la cursurile mindfactory.ro precum și în educația celor doi copii minunați pe care îi avem.